Dorința de a avea

copii și Endometrioza

Endometrioza este o afecțiune în care mucoasa uterină se implantează în afara uterului. Implanturile de endometrioză pot provoca dureri și crampe severe și pot afecta fertilitatea. Sunt posibile metode de tratament pe cale hormonală sau pe cale chirurgicală.

Centrul de Fertilitate de lângă Parcul Büsing din Offenbach a fost din nou certificat cu succes drept Centru de Endometrioză de către Fundația de Cercetare a Endometriozei. Femeile afectate beneficiază de cooperarea noastră cu alte Centre de specialitate. Noi lucrăm impreună cu Clinicile din regiunea Rhein-Main, precum și cu alte Clinici, cum ar fi Clinica Universitatară de Ginecologie din Giessen. Centrele specializate de Reabilitare și Grupul de Intrajutorare pentru Endometrioză fac parte, de asemenea, dintre partenerii noștri.

Sterilitatea și Endometrioza​

Endometrioza este o cauză frecventă de sterilitate la femei. Peste 50% din femeile cu sterilitate prezintă endometrioză.

Legătura dintre endometrioză și stertilitate a fost dovedită, dar este departe de a fi pe deplin explicată.
Ce se poate întampla în corpul femeii care are endometrioză?

  • Tulburări ale ciclului menstrual (de exemplu, cicluri fără ovulație)
  • Insuficiența de corp galben
  • Adeziuni la nivelul uterului, a trompelor uterine sau a ovarelor, având ca urmare, absența fecundării naturale
  • Endometrioza la nivelul trompei uterine poate determina închiderea trompei uterine
  • Inflamarea și afectarea concomitentă a locului de implantare a embrionului
  • Poate fi afectată migrarea spermatozoizilor către ovocit
  • Durere în timpul actului sexual

Simptome​

Dacă există endometrioză, pot apărea o varietate de simptome, dar nu toate trebuie să se manifeste. Pot apărea următoarele simptome:

  • Durere la menstruație (dismenoree)
  • Durere în timpul actului sexual (dispareunie)
  • Durere la defecație/urinare (dischezie/disurie)
  • Durere pelvină cronică, dureri de spate, dureri ale articulațiilor
  • Tulburări de ciclu menstrual
  • Sterilitate

Gravitatea endometriozei nu este neapărat legată de gravitatea durerii. Mai degrabă, chiar și implantate foarte mici pot provoca dureri foarte severe, în timp ce femeile cu implantate mari sau chisturi endometriale nu au nici un simptom.

Diagnosticarea și examinarea clinică​

În primul rând, va avea loc o discuție detaliată, în care trebui să raportați oricare dintre simptomele enumerate mai sus care sunt valabile în cazul D-voastră.

Aceasta este urmată de o consultație ginecologică care este constituită dintr-un tușeu vaginal și de o examinare cu valva. În cadrul examinării cu valva, se examinează sacul vaginal posterior și colul uterin. Palparea ginecologică oferă informații despre mărimea și poziția uterului precum și asupra prezenței chisturilor ovariene. De regulă, are loc suplimentar și o examinare ecografică a abdomenului inferior.

Simptomele și examinările descrise pot justifica impreună doar o suspiciune de endometrioză. Diagnosticul poate fi confirmat în cele din urmă doar prin prelucrarea și examinarea histologică a țesutului suspect.

Prelevarea țesutului suspect poate fi realizată în cadrul unei intervenții laparoscopice.

În cazuri speciale, poate fi necesară o cistoscopie sau o colonoscopie, precum și o examinare prin rezonanță magnetică sau tomografie computerizată.

Terapia pentru Endometrioză

Endometrioza trebuie întotdeauna tratată cu un concept de tratament personalizat. Pacientele care doresc sa aibă copii, primesc mai întâi sfaturi adaptate situației individuale medicale.
Drept urmare, obiectivul nostru este de a crește calitatea vieții pacientelor noastre prin minimizarea sau eliminarea simptomelor acestora. Mai mult, ne străduim să îmbunătățim sistemul imunitar al pacienților și să îi susținem și din punct de vedere psihologic.

Tratamentul chirurgical​

Din punct de vedere chirurgical, există posibilitatea intervenției chirugicale prin laparoscopie sau laparotomie. Astfel se poate realiza recoltarea de țesuturi și se poate diagnostica endometrioza. Intervențiile chirurgicale fac posibilă, de exemplu, îndepartarea implanturilor endometriale sau a aderențelor. În cazul pacientelor care doresc sa aibă copii, se poate verifica concomitent și permeabilitatea trompelor uterine

Tratamentul hormonal​

Tratamentul hormonal pentru endometrioză vizează reducerea producției de estrogen și progesteron în organism. Astfel implanturile endometriale nu mai pot continua să crească. Mai jos sunt enumerate tratamente posibile:

  • Preparatele hormonale combinate pentru stimularea ovariană
  • Agoniștii de GnRH (agoniștii de GnRH blochează eliberarea gonadotropinelor din glanda hipofizară, reducând astfel producția de hormoni ovarieni)
  • Contraceptivele orale combinate
  • Preparatele de progesteron
  • Dispozitivul intrauterin hormonal

Analgeticele​

Analgeticele pot fi, prin calmarea durerii, o parte a unui concept de tratament, deoarece cresc astfel calitatea vieții pacientei afectate. Cu toate acestea, nu au o influență reală asupra cauzelor și asupra evoluției endometriozei.

Tratamente concomitente alternative

Terapiile alternative nu rezolvă cauza endometriozei. Cu toate acestea, pot ajuta la îmbunatătirea stării generale a pacientei. Sistemul imunitar poate fi imbunătațit și astfel durerea poate fi redusă. Aceste metode includ Acupunctura, Homeopatia, Medicina Traditională Chineză (TCM), Terapia Naturistă, Terapia cu Bio-Rezonanță, Yoga Tai-Chi, Relaxarea Musculară Progresivă.

Mai multe informații despre endometrioză puteți găsi în acest videoclip